Str. 1 Decembrie, Nr.15, Deva, Jud. Hunedoara - Telefon: 0787.259.420, Agenție: 0354.738703, Secretariat: 0354.884511- E-mail: contact@teatruldeartadeva.ro
Informatii si rezervari bilete: Tel.: 0787259420, Email: agentieteatru@gmail.com
moarteaaccidentalaafis5 aprilie 2012, www.servuspress.ro Premieră în preajma Floriilor
Un spectacol de excepţie îi aşteaptă pe hunedoreni la Teatrul de Artă din Deva la sfârşitul acestei săptămâni, acesta fiind o reprezentaţie care ar putea fi considerată o punte între mai multe culturi, având în vedere că din echipa de realizatori fac parte persoane de naţionalităţi diferite.
„Moartea accidentală a unui anarhist”, una dintre cele mai importante lucrări ale lui Dario Fo, va avea premiera, vineri, 6 aprilie, la Teatrul de Artă din Deva, fiind regizată de turcul Kemal Basar. Repetiţiile şi montarea piesei au fost finalizate în aceste zile, procesul în urma căruia s-a născut spectacolul, fiind unul care a lăsat urme „adânci” şi mai ales plăcute, în cariera tuturor celor implicaţi, de la regizor până la designeri şi actori.
Musical
cu „amprentă”… turcească
„Una dintre cele mai bune producţii ale mele”, aşa a fost caracterizat de regizorul Kemal Basar, spectacolul după piesa lui Dario Fo. Basar a fost cooptat în februarie în echipa care va realiza această reprezentaţie, la solicitarea lui MC Ranin, directorul artistic al Teatrului din Deva. Regizorul Kemal Basar, o prezenţă constantă şi activă în calitate de gazdă a festivalelor internaţionale organizate în Turcia, susţinând numeroase seminarii şi workshop-uri, a pus în scenă la Deva, o comedie politică muzicală, o farsă grotescă pe tema libertăţii de expresie, ce va avea, ca suport muzical, piesele unei trupe de rock din Deva. „Sunt foarte mândru de ceea ce am realizat aici, la Deva şi cred că publicul va aprecia munca noastră. Eu fac teatru pentru public, nu pentru critici. Niciun regizor nu poate să viseze, dacă nu are alături un teatru pasionat, aşa cum am găsit aici la Deva. Sunt fericit că am avut ocazia să exist, din nou, ca artist în România, că am putut să realizez aici, la Deva, un proiect atât de important”, a afirmat Kemal Basar, regizor turc. Deşi pe parcursul carierei sale a regizat, cu precădere, producţii mari şi musical-uri, Kemal Basar a decis să pună în scenă, la Deva, ceva diferit: o comedie politică, însă tot în genul unui musical. Motivul: actualitatea piesei, dar şi posibilitatea de a îmbina mai multe stiluri teatrale.
Pe lângă un regizor de excepţie, spectacolul „Moartea accidentală a unui anarhist” va avea şi un light -designer (designer de lumini) pe măsură. Yuksel Aymaz, tot din Turcia, light-designer de 30 de ani, recompensat cu mai multe premii şi-a „pus amprenta” pe mai mult de 500 de producţii. „Sunt mai mult decât satisfăcut de ceea ce am realizat aici, la Deva. De obicei, eu lucrez pe producţii de teatru politic, dar aici am făcut un musical. Îmi place să spun despre mine că sunt mai mult un designer de umbre (shadow-designer), decât unul de lumini. Şi în acest spectacol, am încercat să-mi pun în practică ideile şi sper că am reuşit”, a declarat Yuksel Aymaz.
„Cel mai complex rol din cariera mea”  
Spectacolul care va fi pus în scenă, mâine, în premieră la Deva e o comedie politică în variantă grotescă, însă, în acelaşi timp, publicul va putea urmări, şi un musical, cu coregrafie semnată de Hugo Wolff, pe acordurile trupei de rock Quas din reşedinţa de judeţ. Piesa, dincolo de râs şi surâs, ascunde numeroase idei legate de libertatea de expresie şi de buna funcţionalitate a instituţiilor statului. Subiectul textului lui Dario Fo este inspirat din cazul real al „morţii accidentale” a activistului politic Giuseppe Pinelli, survenită la comisariatul de Poliţie din Milano, în circumstanţe neclare, în anul 1969. Explicaţia oferită de autorităţi privind cauza morţii a fost aceea că interogatul a căzut de la fereastră.
Rolul principal în acest spectacol este jucat de Sebastian Marina, actor la teatrul din Sfântu Gheorghe. Acesta spune că s-a prezentat la casting fără să se gândească vreun moment că ar putea obţine rolul principal în spectacol. Timp de aproape o lună de zile, Marina a lucrat cot la cot cu ceilalţi membri ai echipei, iar totul s-a transformat într-una dintre cele mai frumoase experienţe din cariera sa. „Este cel mai complex şi greu rol pe care l-am jucat până acum. Este rolul meu preferat şi sper să şi rămână pentru că este cel mai frumos. După ce am citit textul lui Dario Fo nu pot să spun că l-am înţeles pe deplin. Însă, apoi am realizat de ce a luat Dario Fo premiul Nobel pentru literatură. E un text foarte interesant”, a spus Sebastian Marina.
 

LYSISTRATA, dragostea mea

TAD - Festivalul Unire Prin Cultura #Aftermovie

ARHIVELE MEMORIEI - 07 iunie 2022

Agentia de bilete

Trailer Vecina de alaturi

Zadarnicele chinuri ale dragostei Trailer

Trailer Deva Performing Arts - Ediția Inside Out #Deva2020

Zana trotuarelor

Oscar si Tanti Roz

Buna seara... iubire

O noapte furtunoasa

TAD Facebook

Vizitatori

530618
Azi
Ieri
Saptamana aceasta
Saptamana trecuta
Luna aceasta
Luna trecuta
Total
310
411
1374
526665
5783
13234
530618

2025-04-17 22:03