„Dacă ar fi să alegem cele mai frumoase piese din muzica românească cu siguranță acestea ar aparține mai multor perioade pornind de la muzica lui Anton Pann și până la contemporaneitate. 
Acest proiect s-a născut din dorința vocalistei și actriței Ana Maria Galea de a aduce în atenția publicului calitatea muzicii românești prin prezentarea unor aranjamente muzicale originale semnate de pianistul Daniel Csikos ale unor piese muzicale precum „Până când nu te iubeam”, „Unde e Târgoviștea”, „Bun îi vinu ghiurgiuliu”, „Cine iubește și lasă” , „Inimă nu fi de piatră”, „Trurli” etc. , fiecare cântec având o poveste rareori spusă.
Ana Maria Galea a adunat în jurul său muzicieni de deosebită valoare proveniți din zone diferite : vechii colaboratori ai artistei , pianistul Daniel Csikos ( absolvent al Academiei de Muzică Gh. Dima din Cluj secția pian clasic dar activ în proiecte din zona de jazz de peste zece ani, autor de muzică pentru spectacole de teatru) și violonistul Alex Moldovan, muzician provenit dintr-o familie cu veche tradiție, activ în Transilvania în proiecte folclorice).
Acest concert a fost alegrerea ICR pentru prezența la Festivalul Muzicii Europene din Alger (Algeria) în luna mai a anului 2019.„ (Ana Maria Galea )
Durata concertului : 70 min 
 
Componență Trio :Ana Maria Galea ,Daniel Csikos,Alex Moldovan 
 
Preț bilet 15 lei
Biletele s-au pus in vanzare la Agentia Teatrala și online pe Eventbook.ro

Deva Performing Arts 2019

Agenţia de bilete

Agentia de bilete:

 

 Adresa: Str. 1 Decembrie nr.15
Informatii si rezervari bilete:
Tel.: 0747470118
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
Rezervarile neachitate cu minim 24 ore inaintea spectacolului se anuleaza.
 

Fram

Sot de vanzare

Santaj (rezumat)