28 martie 2013, www.servuspress.ro
Spectacol marca „Compania Pass Partout”
Un amestec alchimic de pantomimă, dans, mişcare, lumină, sunet şi mult suflet, de asta vor avea parte hunedorenii ce îşi vor cumpăra bilet şi vor petrece seara de 19 aprilie, de la ora 19:00, stând confortabil pe un scaun din sala de spectacole a Teatrului de Artă din Deva.
 Pentru că deja şi-a obişnuit publicul cu reprezentaţii de bună calitate, instituţia teatrală din reşedinţa judeţului mai oferă o „mostră” din această categorie: spectacolul „Cherchez la femme!”, în regia lui Petrică Voicu şi avându-i ca protagonişti pe actorii Companiei „Pass Partout” Dan Puric. 
Reprezentaţia a fost ovaţionată la scenă deschisă peste tot pe unde a fost jucată, iar la Deva, biletele pentru acest spectacol au fost puse în vânzare încă de ieri, la Agenţia Teatrală, la preţul de 30 de lei bucata.
Despre îndrăgosteala hrănită de femeie
 “Cherchez la femme!” se identifică cu stilul deja consacrat al şcolii lui Dan Puric, însă Petrică Voicu, creatorul acestui spectacol, şi-a găsit, după mulţi ani de lucru, propria cale de expresie. Cu mesajul său simplu – viaţa ca o călătorie în căutarea iubirii – “Cherchez la femme!” nu este o piesă de teatru obişnuită, cu dialoguri greoaie, ci un gând efervescent, care prinde viaţă şi încearcă să se elibereze de legile clasice ale scenei. Pantomimă şi dans, lumină şi întuneric, realitate durăşi vis gingaş, din toate acestea se naşte misterul spectacolului. Vorbind despre iluzii, descoperiri şi durere, “Cherchez la femme!” ne vorbeşte, de fapt, despre îndrăgostire, ca miracol al Universului. Iar îndrăgostirea nu este hrănită decât de femeie, cea care are puterea de a regenera omul şi odată cu el, lumea întreagă. “Lumea din “Cherchez la femme” este privită şi reprezentată fără scrobealăşi fără încrâncenare, cu dragoste şi cu mult, mult umor. Şi se naşte atât de firesc, atât de natural, atât de necăutat, atât de ne-experimental, cu atâta forţă expresivăşi atâta bucurie a jocului încât spectacolul pare a se fi născut, precum Afrodita, din spuma mării, şi nu din oceanul de transpiraţie al sutelor de ore de repetiţii. Invitaţia “Cherchez la femme!”, atunci când vine din partea trupei Passe Partout Dan Puric (de la care, dacă i-ai văzut spectacolele, ştii la ce să te aştepţi, dar care nu încetează să surprindă), e suficientă pentru a te scoate din casă seara. Numai după ce o să ieşiţi din sală o să vă daţi seama ce mult aţi fi pierdut dacă nu-l vedeaţi”, se precizează în comunicatul de presă al Teatrului de Artă din Deva. Din distribuţia spectacolului fac parte Petrică Voicu, Elena Rusu, Diana Vladu, Emanuela Fazekas, Vladimir Rusu şi Sebastian Petrovici.
“Cherchez la femme!” este o expresie consacrată de romanul “Mohicanii Parisului” de Alexandre Dumas – tatăl. Unul dintre personaje, poliţist de profesie, rostea aceste cuvinte ori de câte ori lucrurile erau greu de perceput şi de dezlegat.
 

Deva Performing Arts 2019

Agenţia de bilete

Agentia de bilete:

 

 Adresa: Str. 1 Decembrie nr.15
Informatii si rezervari bilete:
Tel.: 0747470118
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
Rezervarile neachitate cu minim 24 ore inaintea spectacolului se anuleaza.
 

Fram

Sot de vanzare

Santaj (rezumat)