de Ion Cazaban                                                                                                            
Revista Teatrul Azi nr 3-4 din 2012
La Deva am descoperit nu numai un oraș neștiut de mine până în acea seară geroasă de ianuarie,dar și existența uui veritabil ,,teatru de artă,, cu prilejul premierei Inventatorul iubirii, noua montare a lui Horațiu Mihaiu. Era,deci,o descoperire dublată de regăsirea,,scenografului propriei regii”,cum este și se consideră adesea el însuși,reformulând astfel mai vechea definire a scenografiei ca,,regia locului de joc”. Și la Deva Horațiu Mihaiu ne-a apărut într-o incitantă continuitate de precopupări teatrale,stimulate inițial de ecloziunea postmodernă, iar în ultimul timp, de perseverență programatică a repertoriului promovat,oriunde ar fi,de cunoscutul director Mc Ranin,care nu se mulțumește ușor.
Ceea ce se continuă,acum,la Deva,printr-un spectacol de mișcare expresivă și imagine semnificantă,are antecedente memorabile la Cluj-Napoca,Râmnicu Vâlcea,Sfântu Gheorghe sau Târgoviște:evocarea,dorită de Horațiu Mihaiu,a unor,,experimente cruciale în istoria artelor plastic și a spectacolului,, ,singular pentru țara nostră,dar,din păcate,trecător comentată de critică.Horațiu Mihaiu a reușit,într-un fel sau altul,să-i reprezinte succesiv,mai aproape de plastic ori de coregrafie,pe Mondrian,Picasso,Magritte,Brâncuși,Miro-să-i ,, urce pe scenă” , relevându-le sensul dramatic al biografiei,tematica operei,cu sursele profunde,cu formele ei distncte,despre care,desigur,s-a scris din belșug dar în dinamica și cromatica spectacolelor obtin o calitate emotională aparte.
Pentru publicul din Deva,Inventatorul iubirii,textul mult citat de exegeți,a devenit,de asemenea,un,,eseu vizual,, despre autorul său,poetul Gherasim Luca,unul dintre membrii grupului suprarealist bucureștean,foarte active pe mai multe planuri,inclusiv arte plastice și teatru în anii 1940-1947.Scrierile acestuia l-au atras și altădată pe Horațiu Mihaiu,oprindu-se la Amphitrite,dedicată evident interpretării scenice,cu personaje prelung și fantezist numite,cu dificultăți tehnice de montare,necesitând renunțări și simplificări.Fără îndoială,pe regizorul-scenograf suprarealismul îl inspiră cu imaginția sa concretă,tensionată și lucidă totodată.Ca primă încercare,a realizat un spectacol dupa filmul lui Bunuel,Câinele andaluz.Acum,revine la suprarealismul lui Luca:agresiv,exacerbat,de maximă sensibilitate și de un dramatism copleșitor-pe care îl va tempera scenic,probabil,ținând seama de public.De altfel,la Deva,Inventatorul lui Luca-redactat cu violență de viziune și stilul combativ,proprii curentului-poate fi sesizat în spiritul imaginilor scenice,tangențiale textului care nu este transmis,însă,de o lectură actoricească(așa cum a fost la Teatrul,,Poeme” din Bruxelles,in 1996).Fusese scris în anii celui de-al Doilea Război Mondial(când,,sângele scaldă pivoturile actuale ale suprarealismului,sublinia editorialul revistei Gradiva,prevăzută să apară în ianuarie 1945,dar rămasă într-un dosar de arhivă).Pentru Luca textul acesta conține ,,schema unui aparat teoretic și practice de eliberarea totală prin iubire” , afirmarea explicit,densă în imagini și declarații șocante,a atitudinii sale, ,,non-oedipiene” , refuzând orice constrângeri și evadând din ,,complexel”, care blochează moral sau sentimental,biologic sau social(după cum spune în scrisoarea către Alexandrian,29 iunie 1947).Luca vorbea frecvent despre ,,lupta mistică între libertate și contrariul ei(care) se poartă azi între Oedip și Non-Oedip”.Monotonă,închisă de ,,axiome” acceptate automat,insuportabil pentru el, ,,viața oedipiană(este) de netrăit” și dacă nu are  solutii precise,tocmai din aceasta cauză,situația perpetuată de secole ,,trebuie depășită într-un mod nebunesc printr-un salt formidabil indiscernabil și ireductibil la limbajul sistemelor”.Singura cale ce poate duce la viață și altă iubire,non-oedipiană,ar fi,în viziunea sa,,comportamentul suprarealist[…] adică negarea absolută a cordonului ombilical nostalgic și regresiv,sursă îndepărtată a ambivalenței și nefericirii noastre”.Cuvintele îi exprimă dezgustul pentru tot ce a fost și mai este,chiar daca va înțelege că,pentru a fi consecvent pe poziția sa radicală,”nu-mi rămâne decât să refuz nașterea” sau iubirea în forma știută de ,,supremă certitudine”.În concluzie:,,Totul trebuie reinventat”.Până atunci,trebuie procedat printr-o ,,reconfortantă negatie” , exemplificată mai cu seamă în Iubire prin,,nebunia sexual și viciu”(ilustrate provocator în câteva piese scrise de el sau de ceilalți din grupul său).Din perspectivă imediată,erotismul devine un mod de răspândire și exacerbare a Dorinței în mase-prin urmare,destabilizator,favorabil Revoltei.Iubirea(deosebită de cea ,,mortală”),Visul,Revolta sunt teme constante ale sensibilității și imaginației suprarealiștilor noștri.Pentru ei ,expresia poetică nu poate fi desprinsă de aceste teme,nici izolată de sensul activ urmărit:”Poezia,Iubirea și Revoluția sunt una”.
În spectacolul Inventatorul Iubirii,Horațiu Mihaiu caută să contureze destinul poetului,se referă mai mult  la biografia sa. Aluziv,sugestiv,capabil să tranfigureze împrejurări și determinări,situații și reacții,aparținând biografiei lui Gherasim Luca(1913-1994),spectacolul se constituie ca o parafrază virtuală în câteva ,,secvențe” folosind doar muzica și cuvintele necesare.
Prima este o provocare a adolesceței cu actorii consumați ca atare-majoritatea fiind tineri proaspăt absolvenți ce s-au adaptat foarte bine modificărilor de rol,pretinse de concepția scenică.Aduse și așezate unul după altul,câteva scaune indică minimal spațiul unei clase,dar există și semne de altă valoare,premonitorii.Așa cum ar fi marea tabla neagră,de fundal,pe care nu sunt scrise formule chimice ori de algebră,ci silabe(,,Pa Pass”)din celebrul poem Passionnement.De acum se impune eroismul precoce,vizibil în gesturile furișate ale băieților și fetelor,pe la spatele profesoarei aflate la tablă.Când Luca este bătut de un coleg,bătaia are un iz antisemit,cel bătut fiind-cum scrie pe tablă-evreul Salman Locker.Tabla neagră este mai mult decât un element de decor al clasei de odinioara.Ea poate fi un pian-fond al amintirilor,din care se desprind,uneori,personaje imprecise,dându-ne de gândit.Cuvintele,,Totul trebuie reinventat” vor căpăta rezonanța ambianței animate și multiplu semnificante.Negrul tablei contrastează cu pasărea albă din mâna femeii frumoase  și liniștitea,vizibilă pe acelasi fundal.Să o corelăm cu faptul că,la un moment dat Luca își va legăna brațele ca aripile unei păsări?Sau,poate,n-au fost decât mișcările lente,repetate ale celui care se scufundă,respirând greu sub presiunea valurilor...Tot de acum,își face apariția,între altele,femeia sumbră,înaintând solemn,prezență până la sfârșit.Întreaga secvență se desfășoară,parca,între amintire și vis ca prevestitor.Opunându-se non-oedipian,Gherasim Luca declară că ,,toată viața îmi apare ca o fixațiune arbitrară la o epocă a copilariei noastre.Pe scenă,însă,tatăl său,croitorul care taie stofă în stânga rampei(remarcabil înfățișat),nu este un ,,personagiu lugubru cu o mie de măști”.Totuși-remarcăm-de la tatăl său va primi ,,steaua lui David” , semnul distinctiv în anii discriminării antisemite.
Se mai întâmpla  ceva ciudat,potrivit facturii onirice:croitoria devine locul pe unde vor trece,lepădându-și repede hainele,numerosi anonimi,clar diferențiați prin comportament,costum sau machiaj.Este un spectacol în sine ori parodia unuia similar?Sau,cu oarecare efort exegetic,sa-l socotim o manifestare vestimentară pentru ,,negarea negației”,preconizată  insitent de poet?Mai târziu pe alt meridian al biografiei sale,spectacolul este reluat concentrat si pe dos,de astă dată cei asezați la rampă încercând neputincios să se imbrace cu gesturi viclene.În spate lor, Corneliu Răileanu-excelent interpret a lui Luca-recită tulburător poemul Passionnement.În această relație dintre cuvânt și gesturi,bariera de încercări ratate ar putea da imaginea acelui om oedipian,prizonier al ,,complexul de castrație și al traumatismului natal pe care se sprijină iubirile,profesiunile,cravatele și gențile,”-cum îl definea sarcastic Luca.
Într-adevăr, spectacolul lui Horațiu Mihaiu este atent la câteva situații determinate pentru decizia finală a poetului dezamagit la bătrânețe:sinuciderea.Aflăm că,sosit la Paris,în 1952,va cunoaște neașteptate decepții literare,venind de la cititorii obisnuiți,dar și de la suprarealiștii francezi.Vizual,rgizorul le transformă intr-un moment scenic in care textele sale,parcurse de o mulțime pusă pe amuzament,zboară prin aer și se prabușesc(ca niste păsări ranite)în indiferența tuturor.Din perspectiva mesei sale de scris,de unde privește și pe care își odihnește fruntea,Luca se convinge,o dată în plus,că ,,Gândirea și Dorința nu depășesc Destinul”. Ritualul exotic ce se declanșează frenetic,într-o grăbită schimbare a partenerelor-la care participă-poate anunța sfârșitul tragic,dacă ne amintim că el comparase spasmul voluptuos cu ,,un leșin pe fundul apei” .Din cele cinci femei care-i  vizitează,,disperarea voluptuos amorasă” va rezulta prin completarea ,,iubita fastuoasă,inventată și inevitabilă” .Dar cinci la număr au fost-ca experiență suprarealistă-și tentativele sale de sinucidere (mai puțin interesant expuse scenic).Într-o dialectică proprie sensibilității și nefericirii sale,Voluptatea și Disperarea sunt stări excesive care se atrag și se neagă,coexistănd.
Ultma secvență transfigurează moartea celui care s-a aruncat în Sena,considerând ca,în lumea de azi,poeții nu mai au loc.În contrast cu tabla neagră de la început,fundalul,de un alb extraordinar,încadrează două nuduri aproape ireal caligrafice intr-o lumină orbitoare.Va fi o secvență în care concretul realității și imaginile(mentale)intră intr-un joc perfect acordat de apariții si dispariții,în clar deplin și în contre-jour,indicând ceva din confuzia ființei în pragul morții.O undă purpurie de sânge va izbucni din albul imaculat,pe  când cele două nuduri ies din cadru,intr-o lentă plutire.Dacă poetul își numea femeia inventată o ,,proiectie paradiziacă a creierului meu infernal,,-pe scenă,se află, probabil,chiar pomul păcatului originar și al suferinței(oedipiene?),înconjurat de lumină violacee.
Apropierea sfârșitului este semnalată de stolul de ciori,fâlfâind sinistru,însoțit de șerpuiri verzi care umplu ecranul.Din nou, prin contrast,negând evidența,se aude,scurt,un cor ce cântă,,Mulți ani trăiască!” O vibratie lichidă,sporind neliniștită,va invada fundalul și va preciza momentul,odată cu proiecția trupului scufundat și vestea explicită a sinuciderii.Dar în prim plan,la rampă,culcat sub lumină,celălalt trup(interpret)al poetului ne va aminti de cuvintele sale:,,în realitatea mea dialectică,se restabilește de la sine legătura inițială[...]a vieții și a morții,a iubirii” .Dificil experiment al corespondențelor dintre viziunea suprarealistă și imaginea regizoral-scenografică,putem considera acest spectacol,un eveniment cultural remarcabil,la înălțimea exigențelor care pun în valoare un Teatru de Artă.
 

Agenţia de bilete

Agentia de bilete:

 

 Adresa: Str. 1 Decembrie nr.15
 Telefon/Fax: 0354.738.703
Informatii si rezervari bilete:
Tel.: 0766 068 728
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
Rezervarile neachitate cu minim 24 ore inaintea spectacolului se anuleaza.
 

Fram

Sot de vanzare

Copyright © 2012. All Rights Reserved.